Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide
Call
Telefon: 0262 60 565

ANUNȚ DE CONCURS

Primăria orașului Biruința anunță desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de Director al Instituției de Educație Timpurie „Îngerașul”, în conformitate cu Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în instituțiile de învățământ general, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației nr. 163/2015.

Condiții de participare

Candidații trebuie să întrunească următoarele condiții:

  • cetățenia Republicii Moldova;

  • studii superioare universitare;

  • vechime în activitatea didactică de cel puțin 3 ani;

  • să nu fi împlinit vârsta de 65 ani la data expirării termenului de depunere a dosarelor;

  • cunoașterea limbii române;

  • apt medical (fizic și neuropsihic);

  • lipsa antecedentelor penale și a interdicțiilor de a ocupa funcții de conducere;

  • să nu fi fost concediat în ultimii 5 ani pe temeiuri prevăzute de legislație.

Documente necesare

Dosarul de concurs va conține:

  • cerere de participare la concurs;

  • copia actului de identitate;

  • copiile actelor de studii;

  • acte ce confirmă vechimea în activitatea didactică;

  • CV (model Europass);

  • certificat medical;

  • cazier judiciar sau declarație pe propria răspundere;

  • alte documente relevante (opțional).

Etapele concursului

  1. Depunerea dosarelor de concurs

  2. Verificarea dosarelor și admiterea candidaților

  3. Proba scrisă (test de evaluare a cunoștințelor profesionale și manageriale)

  4. Interviu și prezentarea proiectului planului de dezvoltare a instituției

  5. Stabilirea rezultatului final

  6. Contestarea rezultatelor.

Depunerea dosarelor

Dosarele pot fi depuse personal la sediul Primăriei orașului Biruința sau expediate prin e-mail:

📧concurs@biruinta.md

⏰ Termenul limită: 30 zile calendaristice de la data publicării anunțului, 14.04.2026 până la ora 17:00.

📞 Informații suplimentare:
069717917 – Primar Maxim Grițunic.

Anunt_concurs_director_IET_Ingerasul

Articole Recente